Dr. Yuko Higaki, dermatolog, Director medical la Wakamatsucho Mental and Skin Clinic, Tokyo (Japonia)

Profesioniștii din sănătate știu cât de epuizantă este pentru părinți îngrijirea unui copil cu piele atopică și cât le afectează rezistența din punct de vedere psihologic. După aproape 20 ani în care a tratat pacienți cu piele atopică, Dr. Higaki ne împărtășește câteva sfaturi din experiența sa.

 

Timp pentru tine

Când îi întâmpin la clinică pe copiii cu dermatită atopică și pe părinții lor, observ că de multe ori părinții sunt foarte streasați și uneori se învinovățesc pentru că nu își pot trata copiii. În aceste cazuri, le recomand să își acorde timp pentru propria persoană, fără a avea copilul în preajmă. Pot fi cinci minute, când copilul doarme; pot citi, pot asculta muzica preferată, pot vorbi cu prietenii sau se pot doar relaxa. Obiectivul este să se elibereze de stresul zilnic și să se relaxeze. Starea mentală echilibrată a părinților este esențială pentru tratamentul pacienților copii. Copiii percep stresul și anxietatea părinților. La rândul lor, aceștia devin stresați atunci când părinții sunt stresați, explică Dr. Higaki.

Starea mentală echilibrată a părinților este esențială pentru tratamentul pacienților copii.

 

Atitudine pozitivă

Este important ca părinții să le confere încredere copiilor. După cum arată Dr. Higaki, ,,Le mai sugerez părinților să se concentreze mai degrabă pe progrese decât pe restul simptomelor care mai necesită tratament. Concret, le spun cum au contribuit la ameliorarea simptomelor copiilor lor: ,,Mulțumită emolientului pe care l-ați aplicat în fiecare zi, copilul vostru se scarpină considerabil mai puțin!" Ideea este că în calitate de părinți trebuie să aveți încredere în ceea ce faceți și să asociați ,,experiența de succes" cu simptomele copiilor. Încerc să îi îmbărbătez pe părinți spunându-le, de exemplu, ,,Sunt foarte impresionat de eforturilevoastre, mai ales că aveți trei copii de îngrijit!" Consider că atunci când le confirm faptul că se descurcă bine și apreciez eforturile pe care le fac, părinții sunt mai încrezători în propriile forțe. În plus, suntem cu toții mai ușurați când știm că cineva înțelege situația în care ne aflăm.

Sunt foarte fericit când văd că părinții copiilor cu dermatită atopică sunt mai puțin stresați și devin mai încrezători în ceea ce fac după ce vin la mine la consultație. Încerc să îi eliberez de obsesia comiterii unei greșeli și să le spun că nu trebuie să facă totul perfect..”

O perspectivă încurajatoare…

Le mai sugerez părinților să se concentreze pe progrese și nu pe restul simptomelor care mai necesită tratament.

 

Trei sfaturi de la Dr. Higaki:

Renunță la perfecționism și păstrează-ți calmul.

Poartă-te cu copilul tău cât de normal se poate. Atinge-i pielea. Contactul fizic este foarte important. Cel mai bun moment este atunci când îi aplici emolientul.

În loc să-i spui copilului să nu se scarpine, mai bine întreabă-l: ,,Vrei să îți răcorești pielea?”

 

Elemente cheie de reținut

Crește numărul experiențelor plăcute și memorabile alături de copilul tău.

Scapă de orice urmă de îndoială! Te descurci foarte bine cu copilul tău.Tu știi cel mai bine ce trebuie să faci pentru el!

Atinge-i pielea copilului prin masaje cu cremă hidratantă.

CELE MAI RECENTE ARTICOLE

Este necesară evaluarea alergologică pentru dermatita atopică? Este necesară evaluarea alergologică pentru dermatita atopică?

Evaluarea alergologică a copiilor cu dermatită atopică nu este o necesitate: nu este folositoare nici pentru diagnosticarea bolii și nici pentru tratarea pacientului într-o manieră eficientă.

citește tot articolul
Explicații și sfaturi de la experții noștri Explicații și sfaturi de la experții noștri

Ca părinte, este important să înțelegi ce se întâmplă cu pielea copilului tău. Experții noștri îți spun tot ce trebuie să știi pentru a gestiona mai bine această boală cronică.

citește tot articolul
Informații complete despre pielea atopică a copilului tău Informații complete despre pielea atopică a copilului tău

Este posibil să te simți ca prins în mijlocul unei epidemii… De îndată ce o persoană menționează dermatita atopică (denumită în mod obișnuit eczemă atopică), este surprinzător să auzi câ...

citește tot articolul
Alimentația zilnică ideală pentru copiii cu piele atopică Alimentația zilnică ideală pentru copiii cu piele atopică

Foarte mulți părinți au întrebări legate de impactul alimentației asupra eczemei atopice pe care o au copiii lor. Ce alimente trebuie evitate sau ce favorizează apariția acesteia?

citește tot articolul