Cea mai răspândită formă de dermatită, dermatita atopică, este o afecțiune a pielii ce se manifestă prin deshidratarea stratului cutanat, senzații de mâncărime, schimbarea aspectului și a texturii pielii. În 97% dintre cazuri, dermatita atopică își face simțită prezența încă din primele luni de viață.

Din punct de vedere al aspectului, dermatita atopică îmbracă forme diferite de la individ la individ. Ocazional, cei afectați au parte de pusee acute, în timpul cărora pielea se inflamează, se înroșește și, în funcție de severitate, poate prezenta chiar răni.

Aspectul afecțiunii variază în funcție de numeroși factori: vârsta și apartenența etnică a individului, cremele folosite, prezența unei infecții etc. Cu toate acestea, dermatita atopică are o tendință generală de a se manifesta pe anumite zone ale corpului, în funcție de vârsta celui afectat.

La bebelușii mai mici de un an, dermatita atopică (D.A.) se manifestă pe zone întinse. Pielea este uscată și ușor solzoasă. Primele zone afectate de D.A. sunt, în general, obrăjorii.

Copiii și pre-școlarii sunt afectați, în principal, în zona exterioară a încheieturilor: pe mâini, coate, glezne și genunchi. D.A. se poate manifesta, de asemenea, în zona inghinală.

Școlarilor le sunt afectate zonele de flexură, respectiv coatele și genunchii, pe acele zone în care pielea se cutează. Alte zone susceptibile sunt pleoapele, lobii urechilor, palmele, degetele și, câteodată, picioarele.

În cazul adulților, D.A. se manifestă pe o varietate de zone. Zonele de apariție pot fi difuze, cu o piele mai uscată și mai îngroșată decât în cazul copiilor. Cele mai comune zone de manifestare sunt mâinile, pleoapele, zonele de flexură (în care pielea se cutează) și zona bustului.

CELE MAI RECENTE ARTICOLE

Dermatita atopică - consideratii clinice. Simptome și semne în funcție de vârstă Dermatita atopică - consideratii clinice. Simptome și semne în funcție de vârstă

D.A. este o afecțiune dermatologică cu aspect clinic și evoluție legate de vârstă. Pruritul este simptomul esențial. Ec...

citește tot articolul
Dermatita atopică nu este contagioasă Dermatita atopică nu este contagioasă

Dermatita atopică nu este o boală contagioasă, nu se transmite prin contact direct.

Este o boală multifactorială, cu o componentă genetică (dacă ambii părinții sunt cunoscu...

citește tot articolul
Rutina de îngrijire în dermatita atopică Rutina de îngrijire în dermatita atopică

Prevenția acutizărilor și a senzației de mâncărime poate fi făcută cu o rutină de îngrijire adecvată.
Îngrijirea pielii, inclusiv băile și emolierea ei, reprezintă o parte i...

citește tot articolul
Rolul alergiilor în dermatita atopică Rolul alergiilor în dermatita atopică

Manifestările cutanate ale alergiilor alimentare (mediate IgE) constau în urticarie acută, angioedem, reacții de contact. În cazul în care D.A. este agravată de expunerea la un pr...

citește tot articolul